Despre

Misiunea programului de studii universitare de masterat Informatică Economică este de a oferi instruire avansată pentru absolvenți, astfel încât aceștia să devină specialiști cu înaltă calificare în domeniul informaticii aplicate în economie. Pentru a realiza acest lucru, programul de master asigură studenților:

  • cunoștințe evoluate de informatică economică, abilități tehnice;
  • aptitudini de comunicare și de lucru în echipă compatibile cu cele transmise în universitățile europene;
  • capacitatea de a lucra într-un mediu intercultural și internațional, în structuri decizionale de nivel mediu și superior;
  • implicarea în programele de cercetare științifică;
  • participarea la sesiuni de comunicare științifica și simpozioane.

În plus, strategia de dezvoltare a programului urmărește integrarea Masterului de Informatică Economică în Spațiul European al Învățământului Superior și în Spațiul European de Cercetare.

Principalele obiective ale programului de masterat sunt:

  • consolidarea cunoștințelor și a abilităților dobândite de absolvenții de Informatică și Cibernetică Economică în primul ciclu de licență;
  • dezvoltarea capacităților de cercetare științifică pentru studenții de master, prin implicarea lor în programe de cercetare;
  • dezvoltarea de relații eficiente cu instituțiile naționale și internaționale;
  • creșterea capacității de comunicare interpersonală și de lucru într-un mediu de lucru multinațional;
  • certificarea competențelor absolvenților printr-o diplomă de master recunoscută la nivel internațional;
  • pregătirea absolvenților pentru a răspunde cerințelor pieței internaționale de muncă.

Specialiștii ce parcurg și termină acest program sunt capabili să conceapă, să proiecteze, să scrie cod sursă, să testeze și să dezvolte sisteme software pentru diverse domenii, în conformitate cu cerințele TIC.

Scroll to top